Istorie naruita sub povara timpului

In aceasta perioada, cand se vorbeste atat de mult de istorie, de Centenarul Marii Uniri, de romanitate si de neam, un adevarat simbol national sta la mila naturii. Cladirea in care a invatat Ion Creanga si care a fost prima scoala gimnaziala in care s-a predat in limba romana a ajuns o ruina, ba chiar i s-a prabusit tavanul. Pentru refacerea imobilului ar finevoie de 1,9 milioane de lei, bani pe care conducerea Institutului de Psihiatrie Socola, in curtea caruia se afla Casa Creanga, spera de aproape un an sa ii primeasca de la Ministerul Sanatatii.

 

Cladirea in care marele scriitor Ion Creanga a fost elev al seminarului teologic nu mai este strajuita decat de pisici, acestea stiind, parca, faptul ca povestitorului ii erau tare dragi matele. In rest, a ramas la mila naturii, care o poate pune la pamant cat ai clipi daca se supara. I-a cazut deja tavanul, iar acum asteapta mila Ministerului Sanatatii.

In 2016, conducerea Institutului de Psihiatrie Socola, in a carui curte se afla imobilulul, a solicitat fonduri pentru refacerea cladirii, insa nu le-a primit inca. Ar fi nevoie de 1,9 milioane de lei, suma care ar putea scadea atunci cand se va organiza licitatie.

Aceasta a fost valoarea care a rezultat in urma proiectarii, proiectare in valoare de peste 40.000 de lei, care a fost platita cu bani stransi de sefii Institutului printr-o campanie lansata la inceputul anului trecut. Initiativa lor a fost si este in continuare sustinuta si de Mitropolia Moldovei si Bucovinei, ai carei reprezentanti stiu cat de importanta este Casa Creanga.

 

“Casa Creanga din incinta Institutului de Psihiatrie Socola e deosebit de importanta pentru patrimoniul cultural si bisericesc din tara noastra, Acolo a luat fiinta, in 1803, primul seminar teologic din tara noastra si, foarte important, este si locul in care s-a predat pentru prima data in limba romana, ne referim, sigur, la scoli de nivel gimnazial. E o cladire monument, e o cladire valoroasa, e o cladire care trebuie salvata de la starea in care se afla si in demersul acesta Mitropolia Moldovei si Bucovinei este alaturi, ca partener, de Institutul de Psihiatrie Socola pentru a reda acestei cladiri gloria, daca putem spune asa, de alta data si pentru a o pune in valoare”, a spus preotul Andrei Atudori.

 

Proiectarea reabilitarii Casei Creanga s-a facut in urma cu un an. Tot atunci, sefii de la Socola au cerut bani de la Ministerul Sanatatii, in a carui subordine directa sunt Institutul si, implicit, Casa Creanga. Nu au primit pana acum niciun lei, dar isi indreapta speranta spre viitoarea rectificare bugetara.

 

“Am inaintat cerere catre Ministerul Sanatatii pentru finantare. Noi am inaintat solicitare pentru finantare de anul trecut la Ministerul Sanatatii. Din august. Noi asteptam cu interes, noi suntem primii interesati. Asteptam rectificarea”, a spus managerul Institutului de Psihiatrie Socola, dr. Gabriel Oprisan.

Cladirea s-a mai deteriorat?

“Noi am conservat-o cat de cat. Ce am putut face, ca e si pericol de intrat intr- insa”.

 

“Casa Creanga” este doar unul dintre corpurile fostului seminar care a fost infiintat, in 1803, de Mitropolitul Veniamin Costache.  Ion Creanga a fost elev al seminarului, deci a invatat in respectivul imobil in perioada 1855- 1858. Cladirea este monument istoric.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *